Sfântul Mare Mucenic Procopie este sărbătorit în calendarul creștin ortodox pe 8 iulie. Este adesea reprezentat în icoane și fresce ca un tânăr ofițer roman, purtând o cruce sau fiind înfățișat în timpul martiriului său. Aceste reprezentări servesc ca amintire vizuală a sacrificiului său și a devotamentului său neclintit față de credință.
Sfântul Mare Mucenic Procopie a primit de la părinții săi numele Neania, iar Mântuitorul, însuși, l-a botezat Procopie. A crescut în Ierusalim, cetatea cea sfântă.
Hristofor, era creștin, dar soția lui, Teodosia, se ținea de păgânătatea elinească. Aceștia l-au născut pe acest Procopie, iar Hristofor, după nașterea pruncului, s-a dus către Domnul cu sfârșit mucenicesc. Teodosia, rămânând văduvă, a crescut pe prunc în păgânătatea elinească și l-a învățat închinarea la idoli. Și fiind copilul isteț la minte, a fost dat de maica sa la învățătura și filozofia cărții elinești.
Crescând, maica sa a vrut să-l facă ostașul al împăratului și când Dioclețian, păgânul împărat al Romei, a mers în Antiohia Siriei, l-a dat în slujba împărătească. Văzând împăratul că tânărul este înțelept și priceput, l-a făcut voievod și l-a trimis cu oastea în Alexandria Egiptului, poruncindu-i ca acolo să prigonească, să muncească și să ucidă pe toți creștinii, iar averile lor să le ia și să le pună în vistieriile împărătești.
Și după ce a trecut cetatea Apamia Siriei, pe la ceasul trei din noapte s-a cutremurat pământul, făcându-se multe fulgere strălucitoare și tunete înfricoșate, iar voievodul a auzit un glas din cer, grăind către dânsul: „Unde mergi, Neania, și asupra cui te scoli?”. Iar el cu frică a răspuns: „Sunt trimis de împărat la Alexandria, ca să ucid pe toți cei ce cred în Cel răstignit”. Apoi iarăși a auzit glasul din cer: „O, Neania, oare și tu vii asupra Mea?”. Zis-a Neania: „Cine ești Tu, Doamne, că nu pot să Te cunosc?”.
Astfel, Iisus I se arată și îl încredințează că semnull crucii va birui pe vrăjmașii, iar lui Neania i s-a umplut inima de negrăită bucurie și de veselie duhovnicească.
A doua zi, Neania i-a poruncit unui aurar să-i facă o cruce după asemănarea aceleia pe care o văzuse noaptea de dinainte. Terminând cucea de făcut, deodată s-a arătat pe ea o închipuire de trei fețe, însemnate de o mână nevăzută. In partea de sus era scris, cu slove evreiești, Emanoil; iar de amândouă părțile, Mihail și Gavriil. Oricât încerca aurarul să șteargă, mâinile îi erau amortițe și nu reușea.
Înarmat cu crucea pe care o știa cu putere dumnezeiască, s-a închinat ei și a sărutat-o și, învelind-o, o purta cu el, păzind-o cu cinste. Și de atunci nu se mai înarma asupra creștinilor, ci asupra barbarilor și îi biruia cu puterea lui Hristos, robind țările lor, până ce, întrarmându-se și asupra vrăjmașului nevăzut – diavolul -, a ieșit la luptă și l-a biruit prin pătimirea cea tare pentru Hristos.
Iar viteazul ostaș al lui Hristos, cel înarmat cu puterea Sfintei Cruci, se ruga în sine, zicând: „Hristoase Dumnezeule, fii mie spre ajutor, nădejdea mea!”. Atunci a venit la el un glas de sus, zicându-i: „Nădăjduiește, Neania, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt cu tine!”
Pricopie va fi întemnițat, dar cu ajutorul unui temnicer iese din închisoare și este botezat în taină, având în vedere persecuțiile împotriva creștinilor în acea perioadă. În temniţă fiind, deodată I s-a aratat in slavă nespusă Domnul lisus Hristos şi, atingându-se de mucenic, i-a tămăduit ranele şi l-a facut sănătos, apoi botezându-l, i-a zis:,,De-acum nu te vei mai numi Neania, ci Procopie: deci îmbărbătează-te şi te întăreşte, pentru că împuternicindu-te vei putea să aduci Tatălui meu turmă aleasă”. Convertirea sa a fost un punct de cotitură, deoarece a început să mărturisească deschis credința sa în Hristos, ceea ce a atras atenția autorităților romane.
În timpul persecuțiilor ordonate de împăratul Dioclețian, Pricopie, arestat și adus în fața tribunalului, refuză să renunțe la credința sa și să aducă jertfe zeilor romani, fiind supus la numeroase torturi. Legenda spune că, în ciuda suferințelor, Sfântul Pricopie a rămas ferm în credința sa, rugându-se și cântând psalmi chiar și în timpul celor mai dure chinuri.
Persecuțiile asupra lui Pricopie au culminat cu execuția sa. Potrivit tradiției, după ce a refuzat să se lepede de credința creștină, a fost condamnat la moarte. Martiriul său a fost unul violent, fiind decapitat pentru credința sa. Sfântul Pricopie a acceptat moartea cu demnitate, rugându-se până în ultima clipă. Se spune că sângele său a curs ca o mărturie a credinței sale neclintite.
În unele regiuni, Sfântul Pricopie este asociat cu anumite tradiții și obiceiuri populare. De exemplu, în anumite comunități rurale, se crede că rugăciunile adresate Sfântului Pricopie pot aduce protecție împotriva bolilor și nenorocirilor. De asemenea, se spune că cei care poartă numele de Pricopie sau derivate ale acestuia se bucură de protecția specială a sfântului.
