25.3 C
București
joi, 12 septembrie, 2024
spot_img
DiverseRămâne cum am stabilit: Marcel Ciolacu a bătut în cuie creșterea pentru...

Rămâne cum am stabilit: Marcel Ciolacu a bătut în cuie creșterea pentru salariul minim pe economie, cu 400 de lei

Guvernul a adoptat, joi seară, proiectul de buget pentru 2024, precum și ordonanța prin care se stabilesc noi măsuri fiscale, după o ședință începută cu o întârziere de nouă ore din cauza modificărilor de ultim moment pe care au fost nevoiți să le facă cei de la Ministerul Finanțelor. La pachet cu acestea, premierul Marcel Ciolacu a anunțat și data de la care va crește salariul minim pe economie.

Ședință de Guvern „noaptea ca hoții”, după cum a spus chiar premierul / Sursa foto: gov.ro

Așa după cum anunțam încă din data de 13 decembrie, Guvernul a decis o creștere a salariului minim pe economie cu 400 de lei, dar nu de la 1 ianuarie, cum sperau sindicatele, ci de la mijlocul anului viitor, mai exact de la 1 iulie.

După mai multe runde de discuții cu sindicatele și patronatele, premierul a ieșit la declarații joi seara, târziu, după miezul nopții și a anunțat că salariul minim va crește începând cu 1 iulie 2024 de la 3.300 de lei, cât este în prezent, la 3.700 de lei, desigur, impozabili.

Salariul minim se chinuie să țină pasul cu inflația. O va face și anul viitor!

Patronatele veniseră cu o altă propunere și anume creșterea salariului minim pe economie în două etape: 3.500 de lei de la 1 iulie 2024 și 3.700 de lei de la 1 ianuarie 2025. Reprezentanții IMM-urilor acuză o nouă povară fiscală și spun că s-ar putea să fie nevoiți să facă reduceri de personal.

Reprezentanții sindicatelor, în schimb, aproape că au fost de acord cu propunerea guvernanților, solicitând un salariu minim de 3.800 de lei, tot cu începere de la 1 iulie 2024, dar și o reducere cu 5% a impozitului pe cel mai mic salariu din țară.

Au reușit să obțină doar menținerea scutirii de taxe și impozite a sumei de 200 de lei din salariul minim, măsură ce ar fi expirat la sfârșitul acestui an.

Dacă ar fi să luăm de bune spusele premierului, în anul electoral 2024 în România va curge lapte și miere. Iată câteva dintre cele mai importante declarații făcute joi noapte de către Marcel Ciolacu:

  • „Țintim o creștere economică de 3,4%, a doua cea mai mare din UE. Asta înseamnă 150 de miliarde de lei în plus la PIB-ul României față de acest an.
  • Bugetul asigurărilor sociale probează că există bani atât pentru creșterea pensiilor de la 1 ianuarie, cu rata inflației de 13,8%, cât și pentru recalcularea pensiilor de la 1 septembrie.
  • Sunt prevăzute și fonduri pentru a crește alocațiile și ajutoarele sociale.
  • Majorăm salariile profesorilor.
  • Există necesarul pentru o mărire de 5% in sistemul bugetar, nu și la demnitari.
  • Investițiile sunt de 120 de miliarde de lei, un record absolut după anul 1989.
  • Avem cel ai mare buget din istorie la educație, cu peste 21 miliarde lei mai mult decât în 2023.
  • La transporturi alocăm cu 27% mai mulți bani, 6,5 miliarde lei în plus.
  • La Anghel Saligny, alocăm cu 3,7 miliarde lei mai mult, dublu față de 2023.
  • Nu vor exista creșteri de taxe în 2024. Majorarea de venituri va fi efectul multiplicării economice a investițiilor și a luptei contra evaziunii. Am pretenții sporite la Fisc și Vamă în 2024, să-și facă mai bine treaba.
  • Ținta pentru 2024 este ca inflația să scadă sub 5%”.

Vor trece însă și alegerile și va veni ziua când trebuiesc făcute deconturile, dintr-o visterie aflată de mulți ani pe minus. Abia atunci, cine va fi la putere, va trebui să ia decizii dure, pentru a ține țara pe linia de plutire.

Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE