Unul dintre cele mai vechi ritualuri din istoria creștinătății, direct legat de învierea cristică, este celebrat cu sfințenie în fiecare an la Sfântul Mormânt din Ierusalim, locul tradițional al înmormântării și învierii lui Hristos, în sâmbăta dinaintea Paștelui Ortodox — care anul acesta se va fi consumat la data de 4 mai.
În dimineața zilei cu pricina, clerul a patru Biserici creștine răsăritene, greacă, armeană, coptă și siriacă, se adună în Biserica Sfântului Mormânt.
Toate luminile din catedrală sunt stinse. Îmbrăcați în splendide haine preoțești și purtând cruci, stindarde, relicve, cădelnițe și cărți liturgice, preoții și călugării ortodocși înconjoară mormântul într-o mare procesiune, cântând imnuri și recitând pasaje din toate cele patru evanghelii. Mii de creștini din Răsărit participă la ceremonie, fiecare ținând mănunchiuri de treizeci și trei de lumânări neaprinse, cele ce simbolizează cei treizeci și trei de ani ai vieții pământești a lui Isus Hristos.
Asta în timp ce sute de polițiști și soldați israelieni blochează toate drumurile care duc la Sfântul Mormânt, încercând să limiteze numărul celor care intră în catedrală. De multe ori, certurile devin inevitabile, fiindcă cei ce doresc să asiste cu ochii lor la minunea ce urmează a se întâmpla nu tolerează opreliștile soldaților iudei, riscând chiar să fie arestați și închiși pentru câteva ore bune.
Mulți dintre cei care nu sunt la prima participare știu cele mai diverse căi pentru a ajunge în biserică: își fac drum prin ușile din spate ale mânăstirilor e pe Via Dolorosa sau „Drumul Crucii”, ultimul drum parcurs cu 2.000 de ani înainte de către Isus, pe drumul său spre Golgota.
Cert e că Biserica Învierii este mereu plină de credincioși, al căror număr e deseori estimat la peste 12.000, mulți alții rămânând în curtea ei interioară, acolo unde așteaptă ore în șir în soarele fierbinte de amiază pentru a asista la ceremonial coborârii luminii sfinte.
Patriarhul ortodox al Ierusalimului, Teofil, ales în 2005, știe că toate privirile sunt ațintite asupra sa. Intră în biserică dezbrăcat de veșmintele patriarhale, doar într-o haină albă (în total contrast cu hainele purtate cândva de marele preot evreu din vechime atunci când intra în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sacru al vechiului Templu din Ierusalim, făcut una cu pământul de romani la circa cinci decenii după moartea lui Isus). După ce a fost controlat să nu aibă asupra sa chibrituri sau alte mijloace de a aprinde focul, patriarhul intră singur în mormântul lui Hristos. Acesta este marele moment mistic, repetat mereu la orele prânzului. Credincioșii așteaptă într-o tăcere tensionată miracolul.
Durează și până la un sfert de ceas sau mai bine până când din mormântul gol, din senin, același bătrân patriarh revine, în mod miraculos, purtând în mâini flacără divină. Unii pelerini vin an după an pentru a asista la acest ritual de Paști. Sunt ferm convinși că flacăra este aprinsă în mod supranatural de fiecare dată. Ba chiar există oamenii care sunt gata să se jure pe ce au mai sfânt că au văzut lămpi și lumânări aprinse din senin în mod miraculos în catedrală, ceea ce ar echivala fie cu momentul în care și patriarhul primește lumina, fie chiar cu o anticipare a acesteia.
Patriarhul iese din mormânt, înconjurat de flăcările unor torțe aprinse în timp ce binecuvântează poporul. Mulțimea nu mai are din acel moment decât grija de a-și aprinde lumânările de la flăcările strălucitoare ale înaltului cleric. Pe măsură ce lumânarea fiecăruia din fața ta se aprinde, flacăra ei trece foarte repede la cel din spate sau din lateral. În câteva clipe, catedrala strălucește cuprinsă de valul de foc și lumină ce se face simțit în inele concentrice.
Clopotele catedralei răsună de bucurie, în timp ce mulțimea strigă în extaz și bate din palme. Unii plâng, în timp ce alții își trec mâinile prin flăcările lumânărilor, spălându-și apoi ca într-un ritual fețele în focul sfânt. Flashurile de căldură provenite de la miile de lumânări aprinse dau bătăi de cap multora, dar cine mai are timp să se vaite?!
În cele din urmă, tot pe neașteptate, mulțimea începe să se împrăștie. Preoți din toate confesiunile răsăritene poartă lumânări și lămpi pentru a aprinde de la ele lămpile și lumânările propriilor biserici din oraș, reînnoite parcă de focul sfânt. Mulți dintre credincioși își iau lumânările acasă pentru a le aprinde pe cele de Paști. Iar alte lumini se pregătesc deja de zbor cu avionul, spre România și alte țări ortodoxe, acolo unde lumina trebuie să ajungă cât mai repede posibil.
Nu toți creștini se raportează însă la acest ritual. În fapt, doar Ortodoxia, care și l-a revendicat de mai bine de un mileniu. Chiar dacă și în acest mileniu nu sunt date certe că el a fost constant organizat.
Romano-catolicii și protestanții au negat natura sa supranaturală. E drept că în ultimul secol au încetat s-o mai facă, dar nici nu se raportează la el ca la un moment de neratat din viața lor de credință.
Se spune că doar o singură dată în istorie miracolul în cauză a eșuat, în 1099, atunci când cruciații au cucerit Ierusalimul și l-au alungat pe patriarhul ortodox din Sfântul Mormânt. În locul său, patriarhul latin al Ierusalimului ar fi intrat în mormânt, dar lumina sfântă nu s-a lăsat „păcălită” și focul sfânt nu a mai venit. Povestea mai spune că cavalerii cruciații ar fi redat rapid privilegiile călugărilor ortodocși, iar miracolul s-a reluat anul următor.
Ceea ce e sigur e faptul că nu există un „an de naștere” al acestei tradiții!
Ceea ce se crede e faptul că aceasta exista la mijlocul secolului al VII-lea, când musulmanii au ajuns prima dată în această parte de lume. În 1187, la recăderea Cetății Sfinte în mâinile sultanului Saladin, acesta a preferat să încredințeze cheile Bisericii Sfântului Mormânt familiei unui musulman de vază al orașului, care continuă să fie custodele ei până în ziua de astăzi.
La 9 martie 1238, Papa Grigore al IX-lea a emis o bulă prin care a interzis creștinilor occidentali participarea la ceremonia sfintei lumini pe motiv că totul este o fraudă. Nu a oferit detalii legate de frauda grecilor, dar actul oficial papal nu a fost niciodată suspendat.
Trei secole mai târziu, în 1524, călugărul franciscan minor Francesco Suriano a scris un tratat despre Țara Sfântă și o dată ajuns la descrierea așa numitei Lumini Sfinte indică de ce a refuzat s-o creadă: „Focul menționat nu coboară în adevăr din ceruri…Cred că privarea unui asemenea har se datorează păcatelor și ereziei acestor neamuri”, a scris el pentru posteritate.
A mai trecut un timp și în 1696, capelanul anglican Henry Maundrell a abordat și el ceremonia Sfintei Lumini cu un mare scepticism. Maundrell a descris ceremonia ca fiind plină de „superstiții”, descriind-o ca pe un eveniment desfășurat cu o amplă „frenezie păgână”.
S-a vorbit deseori despre faptul că patriarhii ar fi coborât în mormânt purtând asupra lor cremene ca să aprinde focul. Istoricul german Johann Nepomuk Sepp credea în 1863 că patriarhul „își freca în prealabil mâinile cu o substanță similară fosforului” pentru a aprinde lumânările. În secolul al XX-lea, banala brichetă a fost și ea identificată ca posibilă sursă a focului, în timp ce scriitorul suedez Carl-Martin Edsman, pasionat de istoria șamanismului, a scris în 1955 că „un damf de alcool” poate fi resimțit în jurul mormântului în ziua cea mare.
Ortodocșii au negat toate acestea cu tărie! În ceea ce-l privește, patriarhul Teofil al Ierusalimului a vorbit în anii trecuți pe larg despre „lumina care luminează lumea”, cea care coboară la Sfântul Mormânt de Paști, și pe care o consideră un dar al Bisericii Ortodoxe pentru întreaga lume.
„Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini își are originile în primii ani ai Bisericii, când încă se dezvoltau practicile liturgice. Este una dintre cele mai vechi experiențe din tradiția Bisericii Ierusalimului”, a afirmat Preafericirea sa. În opinia sa, coborârea din ceruri a sfintei lumini în Biserica Învierii Domnului din Ierusalim poate fi calificată drept „o pregustare a Învierii”.
„Este experimentarea Luminii necreate (n.r: o noțiune pe care creștinătatea occidentală o consideră de natură eretică) care strălucește din Sfântul Mormânt și care este simbolizată de aprinderea candelelor care răspândesc lumina nu numai în această biserică, ci în întreaga lume”, a menționat Patriarhul Ierusalimului.
Una peste alta, în ciuda tuturor controverselor, ceremonialul Luminii sfinte a fost marcat de creștinătatea ortodoxă și în acest an. Hristos a înviat!
