În 2016, „The New York Times” a folosit pentru prima dată termenul „breadcrumbing” pentru a se referi la acțiunea de a trimite mesaje de flirt, dar fără implicare emoțională, în vederea atragerii unui partener.
Dacă persoana respectivă te caută și aveți „un fel de” relație, dar nu face niciodată nimic concret pentru a o oficializa, ai putea fi victima acestui fenomen de „breadcrumbing” în relația voastră. Din păcate, atunci când partenerul îți oferă doar firimituri de iubire și atenție, te încurcă și nu te prioritizează, suferința devine inevitabilă.
Îți prezint câteva indicii pentru a identifica dacă te afli în această situație:
1.Nu știi ce fel de relație aveți.
Dacă te întreabă cineva, nu știi ce să zici: amici, prieteni cu beneficii, mai mult beneficii decât prietenie, un fel de iubiți? Nu știi nici tu, pentru că uneori dă semne clare că vrea totul, dar apoi poate fi dezinteresat sau chiar indiferent, iar tu intri într-un roller coaster emoțional, care îți produce dependență.
Dacă deveniți prea intimi, se îndepărtează singur. Dacă te îndepărtezi tu, vine el spre tine, chiar te hărțuiește cu mesaje. Interesul lui este sporadic, inconsistent și imprevizibil. Poți spune lumii că este „partenerul tău”, dar acest lucru nu este clar pentru tine.
Este, de cele mai multe ori, o persoană imatură și indisponibilă emoțional. Nu se poate implica cu adevărat, în profunzime. Iar dacă are o relație oficială, va avea tendința de a fugi și în exterior – fie prin infidelitate clasică, fie prin aceste flirturi, astfel încât nu cumva să se simtă prea legat și implicat în relația de acasă.
Ce e de făcut: să îi comunici clar ce anume îți dorești de la o relație, dacă tu vrei angajament și o relație seriosă. Probabil va fugi, dar măcar ai înțeles realitatea.
2.Te simți mai rău în relație, decât dacă nu ai avea pe nimeni.
Când cineva este singur, nu așteaptă nimic de la cel care nu este acolo. Ești liberă, faci ce vrei, aștepți să apară cineva potrivit.
În cazul „firimiturilor”, există cineva și dă semne că vrea mai mult, dar, pentru că oferă puțin, uneori și nu când ai mai multă nevoie, acest lucru te face să te simți abandonată și frustrată.
3.Simți că înnebunești, pentru că nu poți înțelege de ce se comportă așa.
Întrucât nu este un comportament rațional, îți va fi foarte greu să găsești o explicație logică. Nu trebuie să pierzi vremea încercând să înțelegi de ce procedează așa, nu ești salvatoarea lui. Salvează-te, mai bine, tu!
4.Te trezești că cedezi sau îți schimbi modul de a fi pentru ca cealaltă persoană să nu plece de lângă tine.
Îți dai seama de acest lucru pentru că cedezi ușor la șantaj, critici și alte tipuri de manipulare pentru a-i face pe plac celuilalt sau pentru ca acesta să nu se supere pe tine.
Încetezi să mai faci lucruri pe care ai vrea să le faci, poți ajunge să te îndepărtezi de prieteni, să îți schimbi modul în care te îmbraci și chiar să ascunzi ceea ce gândești sau adevăratele tale sentimente.
5.Lipsă de profunzime în comunicare.
Conversațiile voastre sunt adesea unilaterale, lipsite de substanță sau de planuri de viitor. De exemplu, dacă îi pui o întrebare și o ignoră sau îți scrie doar un răspuns rapid câteva zile mai târziu, aceasta ar putea fi o formă de breadcrumbing.
În final, fă un pas în exterior și privește acest tablou în mod obiectiv: chiar crezi că este interesat romantic de tine? Apoi, gândește-te ce sfat i-ai da prietenei tale, surorii mai mici sau fiicei tale. Altora știm să le dăm sfatul potrivit, pentru că îi iubim. Dar tu pe tine te iubești?
Emisiunea LA PLURAL pe această temă este disponibilă AICI.