Simona Halep renunță la participarea în turneul de la Oeiras, din Portugalia, chiar după ce a primit un wild card pentru acesta.
“Am decis să fac o schimbare de planuri! Corpul meu îmi indică nevoia de mai mult timp pentru a mă adapta la antrenamentele complete. Nu vreau să forțez revenirea mea, așa că am hotărât să nu particip la Oeiras săptămâna viitoare”, a explicat Halep pe Instagram.
Recent revenită după ce TAS i-a redus suspendarea de la patru ani la nouă luni, Halep a primit un wild card pentru turneul de categorie WTA 125 de la Oeiras, din Portugalia, programat în perioada 15-21 aprilie.
Următorul turneu pe lista Simonei este Mutua Madrid Open, desfășurat în perioada 23 aprilie – 5 mai, unde, de asemenea, a primit un wild card.
De la revenirea după suspendare, Halep a primit un wild card și la Miami Open, un turneu WTA 1000. Cu toate acestea, ea nu a trecut de primul tur, fiind învinsă de Paula Badosa, cu scorul de 1-6, 6-4, 6-3.





