Românii se numără printre clienții Revolut care folosesc intens aplicația de digital banking pentru a face investiții. În 2023, suma medie alocată tranzacționării de acțiuni a fost de 1.640 de euro/ utilizator, potrivit unui studio dat recent publicității chiar de către compania Revolut.
La fel ca cei mai mulți dintre clienții Revolut din UE, românii au fost interesați mai ales de acțiunile Tesla (TSLA), pe bursele americane, și de acțiunile Nordea Bank Abp (NDA), pe piețele europene. În plus, pentru 2024, în condițiile în care se anticipează o scădere a dobânzilor, obligațiunile tind să devină un plasament strategic pentru cei mai mulți investitori.
Așa că Revolut pregătește o ofertă interesantă, în viitorul apropiat, pentru clienții români, dar și europeni, care iau în calcul acest tip de investiții. Mai ales în condițiile în care cunoscuta aplicație financiară globală are peste 3,4 milioane de clienți la noi, dintr-un total de peste 35 de milioane de clienți la nivel internațional.
Revolut a atins un nou record în România, unde numărul clienților săi care fac investiții personale cu aplicația de digital banking aproape s-a dublat, la finalul anului 2023 față de 31 decembrie 2022 (+95%).
Utilizatorii români ai Revolut s-au situat printre cei mai entuziaști nvestitori europeni, după numărul de clienți ai produselor de investiții, iar portofoliul mediu/ client a atins suma de 1.640 euro, în timp ce media per utilizator, la nivelul SEE, a fost de 1.827 euro. Pe piața locală, cea mai mare sumă medie investită a fost înregistrată în rândul segmentului de vârstă 45-54 de ani, atingând 3.145 euro/client.
O abordare diferită a produselor investiționale propuse de Revolut s-a remarcat și în funcție de sex, ceea ce a făcut ca bărbații să se dovedească a fi investitori individuali mai entuziaști decât femeile, atât în privința frecvenței investițiilor, cât și a sumelor. Un utilizator român a investit de aproape două ori și jumătate mai mulți bani decât o investitoare – 1.980 euro în medie/ client față de 840 euro/clientă.
La fel ca majoritatea europenilor, românii au preferat să adauge în portofoliile lor investiționale acțiunile companiei americane Tesla (TSLA), precum și pe cele ale producătorului de vehicule electrice NIO (NIO) și și-au diversificat portofoliile cu acțiunile companiei de divertisment AMC (AMC).
În privința preferințelor pentru acțiunile europene, pe primul loc în top s-a situat compania finlandeză Nordea Bank (04Q), iar top trei acțiuni preferate a fost completat de banca olandeză ABN AMRO Group N.V. (AB2) și de compania germană de tehnologie optică Jenoptik AG (JEN).