Pe 22 decembrie, scena Sălii Palatului din București devine locul în care sunetul muzicii clasice se întâlnește cu magia sărbătorilor de iarnă. Cu o tradiție de peste 17 ani, “Crăciun Vienez”, susținut de muzicienii desăvârșiți ai orchestrei JOHANN STRAUSS ENSEMBLE sub bagheta maestrului dirijor Russell McGregor, este cel mai așteptat spectacol.
Celebrii muzicieni ai orchestre austriece vor veni insoțiți de doi invitați speciali, soprana Paula Jeckstadt și baritonul Michael Havlicheck, pentru a transforma spectacolul într-o experiență muzicală de neuitat.
Noul concept al concertului de Crăciun vienez, „VIENA MAGIC”, creat special pentru publicul din România, este o celebrare a eleganței și tradiției muzicii clasice, cu accent pe creațiile remarcabile ale familiei Strauss. Programul variat de muzică clasică, cuprinde valsuri iubite de zeci de generații și arii de operă ce aparțin marilor compozitori ai tuturor timpurilor, precum Johann Strauss I și II, Johann Sebastian Bach, Franz Lehar, Karl Komzak sau Julius Fucik.
Sunetul tipic austriac al orchestrei, virtuozitatea dirijorului Russel McGregor îmbinate armonios cu povești captivante și momente fine de umor, reprezintă garanția unui spectacol total ce va introduce audiența în atmosfera specifică a sărbătorilor de iarnă. Fiecare notă cântată sub bagheta maestrului Russell McGregor este ca un colind muzical, care aduce bucurie și emoție în sufletele ascultătorilor.
Prim solist și dirijor al concertelor unice susținute de Johann Strauss Ensemble este Russell McGregor, talentatul și charismaticul dirijor al orchestrei celebrului palat Schonbrunn din Viena. Născut în Oxford, dar crescut în Melbourne, Australia, Russell a început să studieze vioara de la vârstă de 7 ani și din 1992 Russell locuiește în Viena. Sub bagheta lui Russel McGregor, au performat vedete ale muzicii de operă, precum Luciano Pavarotti, Jose Carreras, Ildiko Raimondi și mulți alții. Russell McGregor deține și cântă la o vioară fabricată de Carlo Giuseppe Testore în anul 1697, “sora mai mică” a celebrei viole a lui Wolfgang Amadus Mozart.
Cu o reputație strălucitoare, Orchestra Johann Strauss Ensemble este cunoscută pentru interpretările sale magistrale ale compozițiilor clasice. Fiecare muzician aduce la viață pasiunea și devotamentul față de artă, contribuind la crearea unei atmosfere unice. Fondată în anul 1985, orchestra este alcătuită dintre cei mai talentați muzicieni din Austria, mulți dintre aceștia fiind de naționalități diferite, dar cu toții colaborând cu orchestre prestigioase din Viena, Linz sau Salzburg.
Cu bagheta sa fermecată, maestrul Russell McGregor conferă unicitate fiecărui concert și nu doar că ghidează orchestra cu măiestrie, dar transmite și propria sa pasiune pentru muzică, creând o conexiune specială cu publicul.
Concertul „Crăciun Vienez – Viena Magic” sub conducerea dirijorului Russell McGregor, este o călătorie sonoră care încântă, impresionează și marchează începutul sărbătorilor de iarnă într-un mod cu adevărat memorabil. Ca în fiecare an, publicul din România se va bucura de fiecare notă, va respira magia și va simți emoția unui concert de excepție.
Turneul național „Crăciun Vienez – Viena Magic” începe pe 11 decembrie la Brașov la Sala Patria, continuă pe 12 decembrie la Cluj – Napoca (Cinema Florin Piersic), pe 13 decembrie orchestra ajunge la Arad la Teatrul Ioan Slavici, pe 14 decembrie la Oradea la Biserica Baptista Speranța, pe 16 decembrie, Viena Magic ajunge pentru prima data la Ploiești la Palatul Justiției, urmând ca pe 18 decembrie să fie întâmpinată de publicul din Ramnicu Vâlcea la Filarmonica Ion Dumitrescu.
Din 19 decembrie până pe 21 decembrie, orchestra Johann Strauss Ensemble va susține 3 concerte în Bulgaria ( 19 decembrie -Plovdiv, 20 decembrie – Sofia și 21 decembrie – Ruse). Biletele pentru concertul „Crăciun Vienez- Viena Magic” ce va avea loc pe data de 22 decembrie, ora 20:00 la Sala Palaului, se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro, ticketnet.ro, www.salapalatului.ro, www.eventim.ro și la casa de bilete a Salii Palatului.