29.5 C
București
vineri, 13 septembrie, 2024
spot_img
StiriLifestyleTopul celor mai iubite trei șlagăre românești! Paul Surugiu Fuego o să...

Topul celor mai iubite trei șlagăre românești! Paul Surugiu Fuego o să te surprindă prin alegerile sale cu totul speciale!

canal33.ro a încercat și a reușit să afle care sunt cele mai iubite șlagăre românești, în viziunea îndrăgitului artist Paul Surugiu Fuego, cel care a împlinit la 23 august 48 de ani, a revenit în seara zilei de joi, 29 august, la Mamaia, festivalul unde a debutat în urmă cu mai bine de trei decenii în lumea artistică.

Preferințele nu se discută! Ale unui artist, cu atât mai puțin!

„Cel mai cântat cântec în acest moment din România, pe care-l știu și copiii, și părinții, și elevii și studenții, și bunicii este  < Ani de liceu >. Oriunde se cântă această melodie. Dacă merg acum într-o școală generală, toți copiii știu să cânte < Ani de liceu , cu emoții la română >. Domnule, Florin Bogardo a scris cele mai frumoase muzici. Tot ce a scris a fost o capodoperă, o bijuterie. Aș pune-o așadar pe primul loc pe Stela Enache și  < Ani de liceu >. Cântecul acesta, prin vers în primul rând, te duce în nostalgie, în amintiri. Cu toții am trecut prin frumusețea asta a tinereții”, a început Fuego seria confesiunilor personale pe acest subiect.

Turdeanul care se mândrește cu originile sale ardelene, a continuat.

Mărturisiri de neuitat alături de Paul Surugiu Fuego

„Apoi, am iubit-o pe Aura Urziceanu. Există un șlagăr compus de Marcel Dragomir, < Mai rămâi și nu pleca >! E o capodoperă a muzicii ușoare românești. Iar un alt cântec care se cântă pe la toate evenimentele e cel interpretat de Elena Cârstea, < Dacă ochii tăi vreodată vor mai plânge >. Un alt șlagăr foarte frumos. Și eu i-am iubit pe artiștii ăștia, fiindcă am trăit cu muzica lor. Ți-am dat trei exemple, dar sunt sute de șlagăre”, a mai spus el.

Fuego a făcut referire și la folclor!

„Din muzica populară, cântecele Irinei Loghin, care au pornit de acolo, din Gura Vitioarei, < De ce mamă, de ce tată? >, dar și tot ce au cântat Maria Tănase și Maria Lătărețu. Le ador!”, a precizat artistul.

Fuego a vorbit apoi despre importanța primelor cinci minute ale fiecărui spectacol. 

„Nu știi niciodată cum te primește publicul! Cele mai mari emoții vin în primele cinci minute, când ai emoțiile în gât și te gândești la cum vor reacționa. Artistul care nu are emoții în primele cinci minute, acela nu e artist. Eu tremur tot și nu știu cum să apar mai frumos ca să înnobilez seara respectivă.

Am făcut multe lucruri pitorești pe scenă. Am coborât în public, i-am oferit microfonul unuia sau altuia și omul nu se așteaptă să fie invitat să cânte cu tine, te mai urci pe un scaun și se rupe scaunul. Adică se poate întâmpla orice. Pe scenă trebuie să fii pregătit pentru orice. Trebuie să iei totul ca atare. Iar pe scenă ți se poate întâmpla orice și în orice moment”, a adăugat cu o doză de umor.

În cele din urmă, a precizat și că „În ceea ce privește, din repertoriul personal aș pune pe primul loc cântecele scrise de Eugen Doga, după părerea mea unul dintre cei mai mari compozitori, contemporan cu noi. Dulcea și fraga mea fiară, care e în primele cinci capodopere ale planetei, fiind și în patrimoniul UNESCO. Am avut bucuria ca el să-mi scrie patru cântece și le iubesc cel mai mult. Perioada de Crăciun, cea în care îmi desfășor suita de concerte, e preferata mea. Și nu mă refer doar la < Împodobește bradul >, fiindcă am peste zece albume cu melodii de Crăciun, foarte iubite și cunoscute de publicul larg”.

Vasile Trofim
Vasile Trofimhttp://canal33.ro
Vasile Trofim a intrat in presa la scurt timp după 1992. A început mai întâi ca fotoreporter-colaborator la Evenimentul zilei, in vremea în care director era Ion Cristoiu, a contribuit la cresterea săptămânalului „Expres Magazin” si a ziarului bucureștean „Ora”. Prins in tumultul vieții economice a ultimilor ani a scris pentru publicația online revista-patronatelor.ro. Se declară un fan necondiționat al stilului jurnalistic promovat de regretata Jeana Gheorghiu, a cărui școală de specialitate a și urmat-o dealtfel.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE