3.3 C
București
sâmbătă, 15 februarie, 2025
spot_img
StiriLifestyleTudor Gheorghe, la 79 de ani! El a dezvăluit în exclusivitate pentru...

Tudor Gheorghe, la 79 de ani! El a dezvăluit în exclusivitate pentru canal33.ro „rețeta personală” după care își va sărbători ziua de naștere

- Advertisement -

Tudor Gheorghe, unul dintre cei mai cunoscuți artiști români ai ultimilor patru decenii, cel puțin, împlinește joi, 1 august, 79 de ani. Mărturisește senin că e bine, sănătos pentru vârsta sa, dar și că evită să se gândească prea mult la vremurile ce vor veni.

„Eu mă trag dintr-o familie de țărani. Și știu bine ce greutate are acest cuvânt. Or, la noi, la țară, nu exista obiceiul de a-ți marca ziua de naștere. Ca atare, nu o voi face nici la începutul celui de-al 79 an de viață”, a declarat Tudor Gheorghe în exclusivitate pentru canal33.ro.

Admite însă că de ziua sa va face totuși o mică excepție.

„Voi sărbători, ca de fiecare data, acasă, în sânul familiei. Nu va fi nimic spectaculos, dar îmi voi îngădui să suflu într-o lumânare, să mănânc o felie de tort și să sorb un pahar de șampanie”, mai spune cel care locuiește de decenii la Podari, la doar zece kilometri de Craiova sa atât de iubită.

Ironia istoriei face ca această comună să fi dat câteva nume sonore României, pe lângă Tudor Gheorghe aici născându-se actrița Ioana Bulcă și Ștefan Andrei, fostul ministru de externe al ultimului lider comunist, Nicolae Ceaușescu.

YouTube player
Tudor Gheorghe, un artist fără egal în România ultimilor 40 de ani

Tudor Gheorghe susține că vara sa a fost una normală, în ciuda căldurilor cu care ne-am confruntat fiecare dintre noi: „O simt și eu așa cum o simțiți și dumneavoastră și cum o simte sau resimte fiecare român. Ne văităm că e vară și e cald. Apoi, ne vom văita că e toamnă și că plouă. Vor urma iarna și frigul și poate zăpada. Trebuie să ne obișnuim o dată și o dată că asta e rolul vremii și să încercăm să nu ne mai plângem atât de mult! Nici nu știu ce rezolvăm dacă ne tot plângem!”.

Tudor Gheorghe excelează în a cânta și cu vocea, și cu diverse instrumente muzicale

Ca de fiecare dată, Tudor Gheorghe folosește la maxim timpul estival pentru a-și pregăti următorul turneu național, de 40 de zile, în 40 de mari orașe din toată țara.

A dezvăluit în exclusivitate pentru canal33.ro ce nume va purta următorul său spectacol, „Vreme trece, vreme vine”, care va începe la sfârșitul lunii octombrie, cel mai probabil.

Întrebat fiind dacă nu cumva titlul spectacolului nu va da iar loc la interpretări, așa cum s-a mai întâmplat cu show-urile sale, îndrăgitul artist a început să râdă, adăugând sec: „Fiecare se va gândi la ce dorește. Vă aștept pe toți la concerte!”.

- Advertisement -
Alexandru Catalan
Alexandru Catalanhttp://canal33.ro
Cu experienţă de aproape 30 de ani in presa din România în agenţii de presă şi redacţiile celor mai imortante cotidiene – Adevărul, Capital, Libertatea, Click, ProSport ca Şef de departament şi Redactor Şef Adjunct, Alexandru este moderatorul a cinci emisiuni la Canal 33 HD şi Editor Coordonator al site-ului www.canal33.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE