12.4 C
București
vineri, 1 martie, 2024
Google search engine
EDITORIALViitorul luminos: rezervații de limacși

Viitorul luminos: rezervații de limacși

”Erst kommt das Fressen, dan kommt die Moral” ( Bertolt Brecht )

Ori decâte ori îi văd pe USR-iștii imberbi, (îl includ aici și pe dl. Câțu – un USR-ist sub acoperire) cu alura unor veritabili pitici de grădină defilând în fața intrării DNA pe ecranele televizoarelor, gândul mă duce la asemănarea lor cu o anume vietate: Limaxul ucigaş. Cunoscut sub denumirea ştiinţifică de Arion lusitanicus, este denumit şi „limaxul spaniol” datorită faptului că este originar din Peninsula Iberică. Limaxul este hermafrodit şi se poate înmulţi foarte repede. Fiind mai agresiv ca melcul negru indigen, se hrăneşte cu limacşi mai slabi.

Limaxul ucigaş a început să se răspândească în Europa acum cca. 30 de ani, călătorind sub formă de ouă în pământul plantelor de ghiveci. 

Limaxul ucigaş – ca și neomarxistul – este un exemplu al unei ameninţări  serioase pentru biodiversitatea umană a Europei. „Speciile străine invadatoare”, creează probleme grave ca specii dăunătoare în grădinărit, agricultură sau silvicultură, fiind factori de transmitere ai unor boli sau distrugând construcţii, ca de exemplu clădiri şi baraje. Așa și cu neomarxiștii, care vor să deconstruiască Europa, cea clădită pe cei trei piloni: Sfânta Scriptură, Dreptul roman și filosofia greacă.  Ca și limacșii, de obicei speciile străine invadatoare modifică ecosistemele în care trăiesc şi au impact asupra celorlalte specii din ecosistem.

Revenind, poate că e bine să aruncăm o privire ”de sus” asupra recentului scandal al ”afacerii” cumpărării de vaccinuri. Deocamdată se înceracă ridicarea ”preșului” doar de pe o parte a acestei mizerii. Cea a jafului produs de USR – prin nulitățile lui de vîrf. Limacșii șefi care au cumpărat cantități uriașe de vaccinuri în pandemie, prăduind banii țării, doar pentru a intra pe o poziție de vîrf, în grațiile șefei neomarxiste de la Bruxelles – Ursula Van der Leyen, suspectată de afaceri oneroase cu chiar producătorii de vaccinuri.

A doua parte a aceste ”afaceri” oneroase din pandemie, necercetate încă este cea a jafului cumpărăturilor oneroase de măști, aparatură, etc, sub oblăduirea altei nulități – altui limax – Ludovic Orban. Doar când aceste două componente se vor fi unit în cercetare, așa cum unite au fost în desfășurarea lor, vom avea imaginea clară a acestor limacși care s-au ”înțepenit” de o vreme în fruntea Statului român. Două dintre ”caracteristicile” ființării” și acțiunii acestor oameni transpar de departe: pe de o parte, obediența față de oricine, (în plan intern sau internațional) care le inspiră putere și pe care îi consideră utili în propria lor devenire. 

O altă caracteristică ar fi uluitoarea lor lăcomie. Ferească Dumnezeu, orice societate de lăcomia nulităților. 

Oricum, acest scandal – cel al vaccinurilor – tinde să se extindă în toată Europa, fapt care aduce iureş în industria Farma. Am citit recent despre  întâmplarea care a explodat spre sfârșitul anilor 90, când guvernul Africii de Sud urma să producă medicament ieftin pentru tratarea Sida. În America sau Europa, tratamentul pe un an al Sida costă între 30 și 40 de mii de dolari, însă prin Legea semnată de Nelson Mandela companiile farmaceutice locale au reușit să producă medicamente generice, cu alt nume, la un preț de numai 400 de dolari per tratament de persoană, pe an. Ca răspuns, gigantul farmaceutic GlaxoSmithKline a declarat cu o nesimțită și abominabilă solemnitate că ”sistemul patentării trebuie păstrat CU ORICE PREȚ!!!”  Au deschis, deci, un proces în instanțele de la Pretoria, susținând că o astfel de activitate contravine legii internaționale a copyright-ului. Asta în timp ce aproape 10% din populația Africii este infectată cu HIV. Milioanele de vieți ale celor sortiți pieirii erau mai puțin importante pentru giganții farma, decât câștigurile lor, care ar fi scăzut cu câteva procente… 

Ca și în cazul serului împotriva Covid 19 – cel care a creat scandalul de azi, nu am auzit în România sau Europa, în Parlamentul European, vreo discuție asupra profiturilor nesimțit-uriașe ale acestor companii farmaceutice. Sau, și mai țintit, nici o discuție despre acești limacși, la cum anume arată morala acestei societăți care permite acestor practici abjecte să existe, fără nici un fel de penalizare. 

”Erst kommt das Fressen, dan kommt die Moral” –

Mai întâi nutrețul, și apoi moralitatea! – spunea dorindu-se ironic, nu de mult, Bertolt Brecht, însă avea dreptate: când nu există putere, care se adună din nefericire în mâinile unsuroase ale grupurilor de limacși, nu rămâne decât să ironizezi această societate ”a progresului”, care pare incapabilă să considere tot atât de important, atât ”nutrețul”, cât și moralitatea…

În societățile ”modificate” de limacșii neomarxismului filantropia este o glumă, iar vocația de a face bine și de a vindeca devine o utopie.  ”Există o anluminură în manuscrisul franțuzesc de secol XVI, Chants Royaux du Puy de Rouen – ne spune Alberto Manguel -, care îl înfățișează pe Iisus Hristos dăruindu-le medicamentele vieții veșnice lui Adam și Evei. Nu cred, spune mai departe, că această imagine îi este cunoscută acționariatului GlaxoSmithKline”.

Și nici limacșilor progresisto-globaliști, aș spune eu, care se înmulțesc îngrijorător – ca într-o rezervație -, și care distrug zi de zi Europa. În această situație mă aștept curînd la un proiect european care să finanțeze rezervații întinse de limacși. Ei cu obediența, lăcomia și distrugerea civilizației creștine a Europei, Bruxelles-ul și dna Ursula, cu subvențiile…

Octavian Hoandră
Octavian Hoandrăhttp://canal33.ro
Jurnalist, realizator de emisiuni, artist plastic si autor de proză, publicistică şi poezie, distins cu premiul "Distincţia Culurală" al Academiei Romane.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments