,,Vom muri si vom fi liberi!” le-au fost ultimile cuvinte. Eroii Revoluției, martiri aflați în cimitire, voi cei ce vă odihniți sub lespezile reci de marmură, vă rugăm ca măcar acum, după 35 de ani, iertaţi-ne! Ar fi trebuit să fiti mândri de noi, v-ati sacrificat viețile ca noi să fim liberi, iar noi n-am stiut ce să facem cu libertatea.
Pentru cei care n-au trăit acele vremuri tulburi, situația care a dus la sacrificiul atâtor vieți umane, Revoluția Română din decembrie 1989, a fost rezultatul unui cumul de factori economici, politici și sociali care s-au acumulat de-a lungul anilor sub regimul comunist și totalitarist condus de Nicolae Ceaușescu.
În anii ’80, Ceaușescu a decis să plătească integral datoria externă a României. Pentru a realiza acest obiectiv, a aplicat politici economice drastice. Produsele agricole și industriale erau masiv exportate, iar populația rămânea fără resurse esențiale. Alimentele erau raționalizate, oamenii aveau doar acces limitat la alimente de bază, precum carne, pâine, ulei sau zahăr. Energia era restricționată. Curentul electric, apa caldă și căldura erau oferite doar câteva ore pe zi. Aceste măsuri au dus la foamete, frig și condiții de trai mizere, generând o stare de nemulțumire profundă în rândul populației.
Prin politica represivă și controlul totalitar, regimul Ceaușescu era unul dintre cele mai dure din Europa de Est. Poliția secretă, cunoscută sub numele de Securitate, supraveghea constant populația, instaurând o atmosferă de teamă și neîncredere. Oricine critica regimul risca arestarea, tortura sau chiar moartea.
Cenzura era totală, libertatea de exprimare era complet suprimată, iar presa controla informațiile, glorificându-l pe Ceaușescu. Cultul personalității devenise de neînchipuit, Nicolae și Elena Ceaușescu erau promovați exagerat, resursele țării erau risipite pe proiecte grandioase (precum Casa Poporului), în timp ce populația suferea. Nemulțumirea generală a populației atingea cote inimaginabile.
Lipsa de libertate, foamea și represiunea au creat o stare de tensiune în toată țara. Românii erau epuizați de greutățile vieții cotidiene, de orele întregi petrecute la cozi pentru alimente de bază. Țara era condamnată la tăcere în fața unui regim opresiv. Se defila cu conceptul de egalitate, dar în timp ce populația suferea, familia Ceaușescu trăia în lux.
Situația din România ajunsă în decembrie a fost rezultatul deceniilor de abuzuri, foamete și represiune, combinate cu izolarea țării. Inspirată de evenimentele din Europa frustrarea acumulată a explodat în momentul în care populația a văzut că schimbarea era posibilă. Revolta a fost o reacție naturală la dictatura opresivă și a marcat sfârșitul uneia dintre cele mai dure epoci din istoria țării.
Evenimentele au fost declanșate la Timișoara, pe 16 decembrie 1989, când autoritățile au încercat să-l evacueze pe pastorul reformat László Tőkés, un critic al regimului. Tot în data de 16 decembrie, un tânăr a oprit un tramvai și a strigat: „Nu mi-e frică de securitate. Jos Cesușescu!”.
Comunitatea locală s-a solidarizat, iar protestul a escaladat rapid într-o revoltă anticomunistă. 60 de tineri au murit atunci, alții au fost mutilați pentru tot restul vieții. S-a trecut cu tancurile peste ei. Represiunea violentă a forțelor de ordine, care au tras în demonstranți, a alimentat furia populară și a dus la extinderea mișcărilor de protest în toată țara.
Pe 20 decembrie, Timișoara s-a declarat “oraș liber de comunism”, iar muncitorii au intrat în grevă generală, cerând demisia lui Ceaușescu.
În București, pentru a demonstra controlul asupra situației, pe 21 decembrie Ceaușescu a organizat un miting, dar mulțimea a început să huiduie și să scandeze împotriva regimului, transformând adunarea într-un protest masiv. Au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de ordine în centrul Capitalei.
După miting, mulțimea s-a răspândit pe străzile Capitalei, iar protestele au escaladat. Manifestanții scandau „Jos Ceaușescu!” și „Libertate!”.
În centrul Bucureștiului, în zona Intercontinental și la Universitate, au avut loc confruntări violente între protestatari și forțele de ordine (miliția, Securitatea și armată). Forțele de ordine au folosit gloanțe de război, gaze lacrimogene și tunuri cu apă împotriva mulțimii. Oamenii au murit împușcați, iar alții au fost călcați de TAB-uri sau bătuți până la moarte.
În acea noapte, Bucureștiul a devenit un câmp de luptă. Protestatarii au ridicat baricade la Hotel Intercontinental, dar acestea au fost distruse de forțele de ordine. Zeci de oameni au fost împușcați, iar alții arestați și bătuți. Evenimentele au lăsat în urmă mii de victime și numeroase întrebări încă fără răspuns.
Astăzi ochii nu pot cuprinde atâtea cruci și nicio inimă poate întelege atâta jertfă inutilă.
…1967, 1968, 1971, 1976. Copil de 14 ani, tineri de 18,19, 20 de ani au murit pentru a avea noi dreptul la libertate și democrație. Au fost împuscați cu cruzime fiindca si-au dorit o tară liberă și europeanā.
Au trecut 35 de ani de la revoluție (lovitură de stat). Indiferent cum o numim, acei tineri, cu un curaj greu de imaginat pentru cei ce n-au trăit acele vremuri, au strigat „vom muri și vom fi liberi!”
