În acest articol voi aborda subiect care, pe cât de simplu pare la prima vedere, pe atât de complex este, în realitate – acceptarea!
Conform specialiștilor – acceptarea este cea mai dificilă etapă în procesul de creștere, vindecare și dezvoltare personală.
Mai mult decât atât, 2 experți ai relațiilor de cuplu – Harville Hendrix și Helen Hunt – au descoperit că nu este suficient să eliminăm negtivitatea din relație și să oferim iubirea, ci mai important este să acceptăm iubirea pe care ne-o oferă partenerul nostru. Atât de important este acest lucru încât i-au dedicat subiectului o carte întreagă.
De câte ori nu ați auzit – “Acceptă și gata! Ce te tot întorci la situația respectivă? Chiar nu poți să treci peste?” Sau “Ce îți este atât de greu să accepți ajutorul? Orice fac, nu este bine! Acceptă și tu ce ți se oferă și bucură-te!”
Propun să ne întoarcem la studii și să descoperim împreună de ce este atât de dificilă acceptarea!
Procesul de creștere, vindecare și dezvoltare personală cuprinde 3 etape:
· Etapa înțelegerii contextului sau poveștii din care am învățat anumite lucruri
· Acceptarea poveștii
· Schimbarea concretă a comportamentelor în viața de zi cu zi
Prima etapă a procesului de creștere, vindecare și dezvoltare personală este cea în care avem multe aha-uri, facem conexiuni și ne dăm seama cum am ajuns să trăim niște lucruri care nu ne plac și pe care dorim să le schimbăm, aflăm și înțelegem – la nivel cognitiv contextul, relațiile sau circumstanțele care ne-au condus la experiențele pe care le repetăm în viațăade adulți. Aici totul pare că începe să capete sens. Ultima etapă a procesului, și cea mai lungă este să începem să facem lucrurile diferit, în viața de zi cu zi, astfel încât să avem rezultatele pe care ni le dorim cu adevărat!
Etapa de mijloc și cea în care totul capătă cu adevărat sens este, de fapt, etapa acceptării!
În etapa acceptării suntem invitați să ne uităm către noi, către situațiile, relațiile și contextele în care am experimentat și învățat lucrurile pe care astăzi le considerăm dificultăți și să le privim – fără judecată, învinovățire sau respingere. Ci pur și simplu să simțim că ceea ce trăim și experimentăm în acest moment în viața noastră are sens și acum putem să ne rescriem povestea. Este un moment în care putem privi cu maturitatea adultului de astăzi – scena pe care tocmai am rememorat-o și să acceptăm că totul s-a întâmplat fix așa cum era benefic să se întâmple și la momentul respectiv – fiecare personaj în parte a făcut ce a considerat că este mai bine.
Acceptarea este premergătoare suferinței ce așteaptă să fie eliberată!
Pentru că acceptarea înseamnă să te uiți la tine și la toate mecanismele tale subconștiente – transpuse în comportamente, gânduri și atitudini – care te-au ajutat să supraviețuiești și să eviți suferința dintr-un anumit moment!
Odată cu acceptarea se deschide o cutie a pandorei în fața căreia nu mai putem să ne mințim și să dăm vină pe altcineva sau pentru situațiile în care ne aflăm. Și vedem toate acele mecanisme pe care ni le-am făcut inconștient, pe care mintea noastră ne-a ajutat să le dezvoltăm, într-un moment în care durerea a fost atât de mare încât nu am putut să o trăim și am blocat-o. Și acesta este momentul în care nu mai avem unde să fugim de emoțiile noastre și e necesar să le ne uităm către ele.
Un alt dar al acceptării este că începem să ne vedem pe noi înșine în ansamblu – inclusiv acele părți din noi pe care le-am negat, pe care am vrut să le facem uitate și care nu înseamnă altceva decât trădarea propriei persoane, propriilor nevoi și propriei vieți. Durerea blocată ne blochează și resursele vieții, astfel că începe să scadă încrederea în sine, puterea personală și să abandonăm părți din noi.
Acceptarea este o etapă importantă care ne invită să ne uităm la noi cu blândețe, cu compasiune, cu iubire și să începem să fim prietenul nostru cel mai bun. Acceptarea ne reîntregeste! Acceptarea ne ajută să fim mai asumați și conștienți că responsabilitatea vieții noastre ne aparține!
De cele mai multe ori suferințele sau situațiile durereoase sunt blocate pentru că în contextul în care le-am simțit am fost singuri și nu a avut cine să ne conțină astfel încât să ne simțim în siguranță să eliberăm tot ceea ce trăiam în acel moment.
De aceea, din punctul meu de vedere, este foarte important să construim în viață noastră relații cu oameni în care avem încredre, alături de care ne simțim în siguranță și care ne conțin să trăim și să eliberăm aceste emoții demult blocate – atunci când ne sunt apăsate butoanele. Pentru că cel ai des butoanele ne sunt apăsate în relația de cuplu – partenerul fiind oglinda noastră cea mai fidelă, în familie sau în relațiile de prietenie.
Va invit să acceptați și acele părți din voi care de care poate vă este rușine, frică, scârbă sau orice altă emoție vă trezește amintirea lor, și să stați cu ele. Să le priviți în ochi, să le acceptați că există în câmpul vostru și să alegeți un demers prin care să le eliberați – meditație, toaleta emoțională, scris, box, terpie – orice. Doar să va eliberați de poverile grele cărate ani de zile în spate.
Pentru că eu cred cu tărie că în relații putem să prindem aripi!
În concluzie, vă invit să vă acceptați așa cum sunteți și să va dați voie să simțiți și să trăiți!
Află și…
Caracteristicile unei persoane care nu pune limite
3 motive pentru care nu te bucuri de viață
5 semnale de alarmă care indică nevoia de control
Ce este empatia și cum o putem dezvolta?
