Între toţi sfinții ale căror zile se serbează în decursul anului, cei mai distinşi şi mai venerați de români sunt Sfântul George şi Sfântul Dumitru.
Legenda spune că pe vremea când Dumnezeu umbla pe pământ, a luat aminte la obiceiurile oamenilor. Și a văzut Dumnezeu că neamul creştinesc dă cinstirea cuvenită acestor doi mari sfinți mucenici şi că zilele serbării şi aducerii-aminte a faptelor şi virtuţilor lor creştineşti le-au orânduit, pe-a celui dintâi în capul primăverii, iar pe-a celui de al doilea la sfârşitul toamnei.
Și s-a gândit Dumnezeu că acești doi sfinți, așa cum fuseseră ei așezați de creștini întru cinstire, merită o atenție și mai mare decât aveau.
Si atunci i-a chemat Dumnezeu la El: „Iaca, de acum înainte vă încredințez vouă cheile vremii, şi la porunca mea aveți să închideți, devreme ori mai târziu, vremile omului, după cum adecă voi vedea purtarea oamenilor!”
Sfinții au primit cu mare mulțumire cinstea ce li se făcea, au luat cheile şi au plecat unul în dreapta, altul în stânga, depărtându-se fiecare la locul lui.
Legenda spune că atunci când se aude croncănit de broaşte, Sfântul Gheorghe întinde mâna peste bolta cerească şi ia cheile din mâna Sfântului Dumitru. Și atunci închide iarna cu o cheie, iar cu cealaltă deschide primăvara, deschide vremile bune, căci prin glasul broaştei a primit veste şi poruncă de la Dumnezeu.
Când toate păsările călătoare sunt duse de la noi, când nu se mai vede pui de broască pe afară şi când viscolul turbat se desprinde scuturând şi dezbrăcând codrul de haina sa, Sfântul Dumitru întinde mâna şi primeşte cheile din mâna Sfântului Gheorghe, apoi cu grabă închide vremea bună cu o cheie, şi cu cealaltă deschide iarna care cade ca un potop asupra lumii.
Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dumitru, amândoi, la rândul lor, poartă cheile tot cu sine, la brâu, ca nu cumva să le fure cineva din uşile vremii şi să se joace cu vremea cum îi place.
Astfel, după credinţa generală a românilor, Sfântul Gheorghe e capul primăverii, şi ca atare înverzitorul întregii naturi şi semănătorul tuturor semințelor, iar Sfântul Dumitru e sfârşitul toamnei, şi ca atare culegătorul şi strângătorul tuturor pâinilor şi al fructelor.
Și astfel timpul anului l-a ămpărțit dumnezeu să fie de la Sfântul Gheorghe şi până la Sfântul Dumitru jumătate de an, şi anume jumătatea cea mai frumoasă, mai plăcută şi mai călduroasă. Iar de la Sfântul Dumitru şi până la Sfântul Gheorghe a așezat cealaltă jumătate a anului, cea mai friguroasă şi mai neplăcută.
Sursă: Simeon Florea Marian – Sărbătorile la români
