Manifestaţiile pro-palestiniene ale studenţilor nu sunt proteste, aşa cum le branduieşte propaganda şi cum, fără temei, le acreditează o presă în goană după senzaţional sau prea rutinată ca să mai discearnă. Nu sunt în nici un caz – aşa cum le înfăţişează Guvernul de extremă-dreapta de la Ierusalim şi susţinătorii necondiţionat ai acestuia – proteste anti-israeliene. Nu există nimic antisemit în aceste manifestaţii.
Declanşate în inima New-Yorkului, la Universitatea Columbia, de unde s-au extins în toată lumea ca focul în preerie, mişcările studenţeşti sunt revolta pură şi simplă a tinerilor în faţa ororilor războiului din Gaza, în faţa morţii şi mutilării a zeci de mii de copii, femei şi bătrâni, în faţa şuvoaielor de sânge, a foamei şi a fricii. Revoltă împotriva nedreptăţii, revoltă împotriva încălcării celor mai elementare drepturi ale omului, a legislaţiei internaţionale şi, mai presus de orice, împotriva dublelor standarde. Revoltă că toate acestea se întâmplă şi cu banii contribuabililor americani. Între manifestanţii din campusuri sunt, alături de non-arabi şi arabi, şi studenţi evrei (e greu să îi acuzi tocmai pe ei “de ură de sine”, cum ar face-o guvernamentalii israelieni Ben-Gvir sau Smotrich).
Chemând poliţia în campus, doamna profesor Minouche Shafik, preşedinta Consiliului de Administraţie al Universităţii Columbia, n-a făcut decât să alimenteze tensiunile. Ce dezamăgire cumplită pentru cei care ştiu cine este doamna Shafik – o somitate, o minte strălucită, până în vara anului trecut vice-rector la London School of Economics. Minouche Shafik este autoarea unor cărţi de referinţă, printre care „Ce ne datorăm unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai bună”, o adevărată Biblie a încrederii sociale.. Nu este singurul cadru universitar a cărui temere de a coborî în mijlocul discipolilor, a-i asculta şi a purta un dialog lămuritor este strigătoare la cer. A fost prea mare preţul pierderii funcţiei? Unii dascăli şi-au asumat riscul.
Studenţii de la Columbia, ca şi cei din universităţile canadiene sau europene sau din universităţile Orientului Mijlociu cer Guvernului american să nu mai trimită ajutoare militare Israelului şi cer instituţiilor academice să pună capăt colaborării cu companiile care profită de pe urma războiului din Gaza. Totodată, manifestanţii au declarat în repetate rânduri: „Respingem ferm orice formă de ură sau fanatism și ne opunem celor care nu sunt studenți şi încearcă să ne perturbe solidaritatea”.
„Trebuie opriţi!”, a strigat premierul Netanyahu, care a pus repede capăt manifestaţiilor similare de la Universitatea din Ierusalim. „Sunt pro-Hamas”, a vituperat, aberant. I-a răspuns senatorul Bernie Sanders (îl citez doar fiindcă e greu să acuzi un evreu de antisemitism, chiar cu găselniţa urii de sine): „Nu, domnule Netanyahu! Nu este antisemitism sau pro-Hamas să subliniezi că, în șase luni, guvernul tău extremist a ucis 34.000 de palestinieni și a rănit peste 77.000, dintre care 70 la sută sunt femei și copii. Nu este antisemitism să subliniezi că bombardamentul tău a distrus complet peste 221.000 de locuințe în Gaza, lăsând mai mult de un milion de oameni fără adăpost, adică aproape jumătate din populație”.
Nu sunt greu de observant similitudini marcante între manifestaţiile de acum împotriva războiului din Gaza şi manifestaţiile studenţeşti ale anilor 1960 împotriva războiului din Vietnam. Împotriva Războiului! Aceeaşi sensibilitate la abuzuri, la inechităţi, aceeaşi solidaritate a unei generaţii de tineri necontaminaţi de ipocrizie, care nu-şi pot întoarce privirea de la suferinţele semenilor, care nu sunt, iată, cum ni-i închipuiam, nişte monade cu ochii în Smartphone şi nu mai îndură să se regăsească în chipul strâmb al lumii acesteia. Dacă autorităţile îşi închipuie că după 15 mai, când vor pleca în vacanţă, totul va reveni la “normal”, se înşală. Şi-au dat întâlnire în august, la Chicago, la Convenţia Democraţilor, ca în 1968.
Vor avea manifestaţiile de acum aceleaşi efecte ca acelea din secolul trecut, antrenând profunde mutaţii sociale?
Cert este că studenţii, nu profesorii lor, sunt cei care vibrează astăzi la motto-ul Universităţii Columbia: “În lumina Ta vom vedea lumina” (Psalmul 36, versetul 9).
